Adevărații baroni locali

loading...

De la inventarea sintagmei “baron local”, care-i are în vedere pe eternizații în funcții președinți de Consilii Județene sau primari din anumite zone ale țării, publicul și cea mai mare parte a presei s-au obișnuit să vadă doar ceea ce plutește la suprafața rîului de bani publici care se scurge cu debit mare, zi de zi, printre mîinile contribuabilului. În umbra stejarilor în exercițiu, însă, cresc și prosperă adevărații stăpîni ai județelor, pe care nici procuratura și nici media nu-i mai deranjează nici măcar cu o floare. Foști senatori sau deputați, foști revoluționari, foști deținători vremelnici ai unor funcții, baronii din umbră și-au dat seama că discreția este mai profitabilă. Topurile bogătașilor României îi ocolesc, pentru că respectivii fug de expunerea mediatică. De cînd au renunțat pînă la și cele mai mărunte demnități publice, nu mai au nici măcar obligativitatea declarării averilor, scăpînd și de dificultatea de a justifica discrepanța dintre venituri și fabuloasele cheltuieli. Negăsindu-i în Top 300 sau Top 500, și fiscul îi lasă în pace, instituția cu pricina avînd nevoie de certificarea organelor de presă pentru a-și da seama că un cetățean român are venituri mult peste medie. Și, totuși, atunci cînd se bagă fonduri publice la Alimentarele Publice Locale, primele sacoșe lăsate la rînd le aparțin. Atunci cînd nu știi ce utilitate are un proiect, ajunge să cauți la rădăcină pentru a vedea că vreun astfel de baron stă cu gura larg deschisă, așteptînd să curgă robinetele. Poate într-o zi, cînd se va fi terminat apetența pentru circ, iar pentru pîine vor trebui să muncească pînă și procurorii, vom începe să-i cunoaștem pe adevărații baroni locali ai României. Dar, pînă atunci, nu ne rămîne decît să ne întrebăm de ce economia neagră a României e cotată mereu undeva între 40 și 60% din PIB.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Erdogan, DECLARAȚII BOMBĂ: Agenţi germani de spion... Președintele turc Recep Tayyip Erdogan acuză Germania că ar fi trimis agenți de spionaj pe teritoriul Turciei, potrivit Frankfurter Allgemeine Zeitun...
ELCEN negociază reluarea importurilor de gaze ruse... Electrocentrale București, furnizorul de agent termic al RADET, negociază cu firma intermediară WIEE AG reluarea importurilor de gaze de la gigantul ...
Dacian Cioloș, acuzații grave la adresa lui Sorin ... Dacian Cioloș a transmis un mesaj public pentru cel care i-a luat locul în funcția de prim-ministru al României. Fostul premier i-a scris lui Sorin G...
Situație TENSIONATĂ: Tatăl copiilor Ilenei Ciucule... Cornel Galeș l-a acuzat pe fostul soț al Ilenei Ciuculete, Valeriu Sfetcu că profită financiar de femeile din viața lui. Galeș dă de înteles că fosta...
Judecătoarea Camelia Bogdan: Am fost lucrată din i... Judecătoarea Camelia Bogdan, exclusă din Consiliul Superior al Magistraturii pe 8 februarie, lansează o serie de acuzații extrem de grave, susținând ...
Medicul Gabriel Diaconu: „La mulți ani, Românie! A... (Last Updated On: December 1, 2017)Medicul Gabriel Diaconu a explicat cum vede el ziua de 1 Decembrie. Pe Facebook,Gabriel Diaconu a scris: „La mulți...
Premiile Ad Astra pentru excelența în cercetare. L... Foto: geralt / pixabay.com Asociația Ad Astra anunță deschiderea competiției Premiile Ad Astra, ediția a treia...
Un TIR a intrat în stâlp pe DN15 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează în ceea ce privește fluența traficului, că în județul Mureș, luni...
(Foto) Vezi de ce a FUGIT ministrul Justiției din ... Ministrul Justiției, Florin Iordache, a fugit de la conferința de presă după ce parlamentarii USR s-au așezat lângă el cu pancarte pe care scria „Ruș...
Samsung anunţă Leader 8, un smartphone high-end cu... Samsung a anunţat Leader 8, un nou smartphone pe format clamshell, ceva care încă se caută în Asia, având în vedere lansările din ultimii câ...
loading...