Afacerea în care puteţi cumpăra biciclete cu până la 3.000 de lei, iar banii să vă fie rambursaţi

loading...

Antreprenorii pasionați de activitățile sportive desfășurate în natură sau cei care identifică o oportunitate de afacere în pasiunea altor persoane pot accesa în 2017 fonduri nerambursabile pentru înființarea unui centru de închiriat biciclete.

FOTO: Getty Images

Astfel, ei pot beneficia de un ajutor nerambursabil de 50.000 de euro, acoperindu-și cheltuielile cu investiția inițială, dar și costurile de funcționare ale afacerii pentru o perioadă de până la cinci ani de zile.

Înființarea unui centru de închiriat biciclete poate fi realizată cu ajutorul unei finanțări nerambursabile de 100%, prin intermediul programului Național de Dezvoltare Rurală – submăsura 6.2 (PNDR 6.2), explică avocatnet.ro.

Banii pot fi folosiți pentru achiziția bicicletelor, dar și pentru orice altă cheltuială identificată drept necesară în cadrul planului de afaceri. Suma de bani se poate folosi pentru acoperirea salariilor și a contribuțiilor sociale, pentru plata utilităților, a chiriei, dar și pentru achiziția de materiale consumabile etc. Ajutorul nerambursabil în sumă de 50.000 de euro se va aloca în două tranșe:

Prin semnarea contractului de finanțare, întreprinzătorul este obligat să înceapă implementarea proiectului într-un termen de cel mult nouă luni de zile de la primirea primei tranșe a ajutorului.

Investiția inițială, presupunând că există deja spațiul în care va funcționa centrul de închiriere, va fi rezumată, în principal, la achiziția bicicletelor. O primă condiție pentru accesarea fondurilor nerambursabile ține de achiziția unor echipamente noi, fiind astfel interzisă achiziția bicicletelor la mâna a doua.

În funcție de scopul în care vor fi folosite, bicicletele vor avea un preț de achiziție în intervalul 2.000 – 3.000 de lei (fără TVA). Afacerea poate fi demarată luând în calcul achiziția unui număr de 30 de biciclete pentru adulți și 15 biciclete pentru copii. Prețul estimat pentru investiția inițială este de 2.500 de lei pentru o bicicletă destinată adulților și 1.500 de lei pentru o bicicletă destinată copiilor. Prin urmare, investiția în biciclete este estimată la 97.500 de lei.

În completarea bicicletelor, un centru de închiriere are nevoie de o trusă de scule pentru eventualitatea (destul de probabilă) a unor reparații periodice, iar prețul de achiziție estimat este de 3.000 de lei. Alte achiziții utile în cadrul acestui proiect sunt cele referitoare la echipamentele IT și soluțiile software necesare.

Planul de afaceri și cererea de finanțare, însoțite de documentele menționate anterior, se vor scana și depune în format electronic pe pagina www.afir.info.

După semnarea contractului de finanțare, prima tranșă se va plăti într-un interval de cel mult 90 de zile, reprezentând 70% din valoarea totală a ajutorului, respectiv 35.000 de euro, ce pot fi utilizați pentru achiziția bicicletelor și a celorlalte elemente de investiție.

Toate explicaţiile aici

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Copii și adulți răniți în accidente rutiere sau pr... O fetiță de 8 ani din Focșani, care a fost victima unui accident rutier, a fost adusă vineri la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județea...
Proiect desprins din 'Game of Thrones': ... O închisoare gigantică amplasată pe un vas, asemănătoare cu ,,închisoarea din cer'' prezentată în serialul Game of Thrones, a fost proiectată de către...
Cât s-a strâns la licitația de obiecte care i-au a... Cea de-a treia licitație dedicată obiectelor care i-au aparținut lui Corneliu Vadim Tudor, organizată de Artmark în Capitală, a avut vânzări de peste...
Jurnal ora 19.55 18 februarie Jurnal ora 19.55 18 februarie Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD ...
Un controversat miliardar ANUNȚĂ DEZASTRUL pe Wall... Controversatul miliardar Paul Singer nu are vești bune pentru investitorii de pe Wall Street. Se pare că a construit un fond de investiţii în valoare...
"S-a adaptat cu vestele pe care le are la... Radu Banciu a criticat în ediția de luni a emisiunii "Lumea lui Banciu" un editorial semnat în Evenimentul Zilei de Ion Cristoiu, intitulat "Diversiu...
Accident grav în județul Constanța – două persoane... Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în zona localității constănțene Dulcești. Din primele informații se pare două persoane a...
BOR intervine în scandalul GRAȚIERII Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan Selejan, într-un interviu pentru Dragoș Boța, de la pressalert.ro, vorbește despre grațiere și condițiile din închisor...
Iohannis PLEACĂ spre SUA: Președintele se pregăteș... Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 4 - 9 iunie, o vizită în Statele Unite ale Americii, elementul central al acesteia fiind întrevede...
Liiceanu în Parlamentul European: „Guvernarea PSD-... Scriitorul Gabriel Liiceanu a vorbit europarlamentarilor despre Guvernul Grindeanu, adoptarea OUG 13, dar și efectele pe care aceas...
loading...