„Am amuțit acum!” Ileana Stana Ionescu, extrem de ÎNDURERATĂ: „Nici nu vreau să fac socoteala, că mă cutremur”

loading...

Actrița Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai mari artiste ale teatrului și cinematografiei din România a  mărturisit cu durere că foarte mulți dintre prietenii și colegii săi de breaslă au trecut în neființă.

În vârstă de 80 de ani, actrița și-a amintit cu lacrimi în ochi de colegii săi, mari nume ale scenei de teatru românești, care nu mai sunt printre noi.


Citește și: Veste ȘOC! Denisa Manelista va fi externată: Medicii nu mai au ce să îi facă

„Toţi cei pe care i-am iubit şi mi-aş dori să îi mai am lângă mine sunt pe altă lume. Nu pot decât să mă gândesc şi să sper că din tânăra generaţie o să fie unul sau altul care să-mi fie alături şi mai reuşesc să facem câte ceva realitatea este că mi-e dor de cei care au plecat şi am rămas din generaţia noastră foarte puţini. Nici nu vreau să fac socoteala că mă cutremur. Am amuţit acum”, a declarat actrița, conform Libertatea.

Absenţa lui este pentru mine foarte neplacută pentru că dorul care se aşterne în suflet nu se alină mai cu nimic. Numai când este el prezent, atunci parcă se consumă tot ce simt eu. Asta e situaţia”, a afirmat artista.

„Adevărul este că venirea fiului nostru ne-a umplut viaţa. Nu pot să-mi concep viaţa fără această existenţă a lui. Ne-a îmbogăţit-o. Avem permanent dorinţa de a trăi şi a ne bucura pentru el şi cu el”, a completat soțul vedetei, Andrei Ionescu.

Citește și: Ce să NU COMANZI niciodată la un restaurant! Regulile celebrului bucătar Gordon Ramsay pentru luat masa în oraș

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Ion Cristoiu: Implicarea Serviciilor Secrete în bu... Ion Cristoiu a vorbit în Gândul de duminică, de pe blogul personal, despre Implicarea Serviciilor Secrete în business, și anume amintește de un mater...
Schimbare de atitudine la Casa Regală Casa Regală prin custodele coroanei, principesa Margareta, s-a poziționat față de recentele evenimenteRomânia este o țară europeană ca oricare alta. D...
(Foto) Dani Oțil și-a invitat mama la propriul res... (Last Updated On: September 26, 2017)Dani Oțil, vedeta Antena 1, și-a deschis un restaurnat, The Gril, în București, acum o jumătate de an. Până acum...
TOP 5 gadgeturi high-tech pe care să le iei cu tin... Sunt puţini oameni cărora nu le place să meargă la plajă. Companiile ştiu acest lucru şi au lansat o serie de gadgeturi interesante care îi ...
E din nou scandal în Basarabia: Igor Dodon, în con... Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a criticat decizia de marți a Curții Constituționale care precizează că șeful statului poate bloca numai o...
O idee proastă pentru a-ți testa limitele: A vrut ... Un tânăr a fost la un pas de o tragedie.  Deși a fost inițial avertizat de prieteni să nu intre în piscină deoarece îl paște un pericol, acest tânăr...
„Spre deosebire de Ordonanţa ruşinii, care a fost ... Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele PNL, a ținută să aibă un răspuns în plenul Parlamentului pentru premierul Grindeanu, care a discutat despre mo...
EFEMERIDE ASTRONOMICE – 15 februarie Este a 46-a zi a anului 2017. e9abfe6c-2ae1-4f82-ba5d-1e2d059dde49 Au mai rămas 319 d...
Sorin Grindeanu: 'Trebuie să ne creștem copii... Premierul Sorin Grindeanu reafirmă angajamentul României de a lupta împotriva violenței asupra copilului prin asumarea rolului de țară campioană în ca...
Radu Banciu, despre bubuitura de la Galați: Ar fi ... Radu Banciu a vorbit despre evenimentul din Galați de marți când s-a auzit o bubuitură puternică pe o rază de câțiva zeci de kilometri, eveniment răm...
loading...