Balcanii de Vest – tablă de ȘAH GEOPOLITIC între Rusia şi Occident

loading...

Reprezentanţii statelor membre UE au discutat, vineri, în cadrul Consiliului European Informal, situaţia din Balcanii de Vest, preşedintele Klaus Iohannis declarând că “reapariţia problemelor ne îngrijorează”, transmite Mediafax

”Faptul că acolo au reapărut foarte multe probleme ne îngrijorează şi cu toţii am discutat felul în care putem să ne implicăm pentru a contribui la rezolvarea problemelor din zonă şi sunt destul de multe. Calea diplomatică este, evident, cea mai la îndemână, dar şi calea ajutoarelor de dezvoltare trebuie mai bine explorată”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă va exista o coordonare între Uniunea Europeană şi NATO în acest context, șeful statului a răspuns:

”Acum am constatat cu toţii că, între timp, în Kosovo, au dat înapoi şi tema este ca şi dispărută. Dar, nu numai în această chestiune, în toate chestiunile NATO şi Uniunea Europeană se corelează şi se completează. Ar fi inutil şi contraproductiv să ne concurăm, nu îşi doreşte nimeni aşa ceva. În toate problemele care ne privesc pe toţi, poziţiile sunt armonizate, şi intervenţiile sau abordările sunt corelate”, a conchis preşedintele.

Federica Mogherini, şeful diplomaţiei Uniunii Europene a avertizat, joi, că Balcanii de Vest riscă să se transforme în “tablă de şah” în disputele geopolitice dintre Rusia şi Occident.

“Regiunea Balcanii de Vest riscă să devină o tablă de şah în disputele geopolitice dintre Rusia şi Occident. Tensiunile interetnice au devenit din ce în ce mai periculoase, dar tinerii şi societatea civilă din Balcani au o energie proeuropeană. Acest lucru poate ajuta Uniunea Europeană să combată euroscepticismul”, a subliniat şeful diplomaţiei europene.

 

 

citeste mai departe

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Risc în creștere de coliziune cu un asteroid, aver... Astronomii din cadrul Academiei cehe de știință au vorbit marți despre riscul ridicat ca Terra să fie lovită de un asteroid, recoma...
Moment STÂNJENITOR pentru Charlie Sheen! Ce a păți... Avionul privat al actorului american Charlie Sheen a fost percheziţionat de către vameşi şi câini anti-drog pe Aeroportul Brown Field din San Diego, p...
Pilotul MiG-ului prăbușit nu își poate mișca picio... Un avion MIG 21 LanceR aparţinând Forţelor Aeriene Române s-a prăbuşit, luni, în judeţul Constanţa, în apropierea Aeroportului Miha...
Jurnaliștii sârbi spun ce a făcut Sebastian Ghiţă ... Ies la iveală noi dezvăluiri incendiare despre mogulul Sebastian Ghiţă. Fostul deputat a fost prins în Serbia după luni întregi de căutări, dar se par...
eMAG resigilate – Trebuie sa vezi ofertele astea d... Resigilate eMAG – o serie de reduceri foarte mari sunt aplicate produselor resigilate de la eMAG.  Citește mai departe… REALITAT...
TOP 5 jucători de poker din România. Au câștigat p... Alexandru Papazian a câștigat o brățară World Series of Poker în acest an. Foto: WSOP Pokerul, în special vers...
În cădere liberă: Dragnea și Tudose nu stau bine n... Încrederea în liderii PSD se prăbușește. Atât Liviu Dragnea cât și Mihai Tudose sunt în cădere liberă. Cei doi poli de putere din PSD pierd de la lun...
Demers SURPRINZĂTOR – Zeci de academicieni, ... 84 de academicieni români au transmis miercuri o scrisoare deschisă în care fac apel la patriotism şi la pedepsirea agresiunilor la adresa suveranităţ...
Digi Portret – Iulia Năstase, sticlar „Nu te atașezi de nimic din ceea ce faci, pentru că e sticlă și se sparge”. Cu toate acestea, Iulia Năstase – sticlar, își pune toa...
Prințul Charles îi ajută pe eroii României, răniți... (Last Updated On: July 28, 2017)Militarii români răniți în teatrele de război sunt ajutați cu ajutorul Fundației Principele de Wales din România c...
loading...