Cum își asumă firma lui Ghiță aflată în insolvență DATORII de milioane: Cine e cel mai mare creditor

loading...

Banca Comercială Română (BCR) este cel mai mare creditor al companiei Asesoft Technologies, deținută indirect de deputatul Sebastian Ghiță, potrivit DNA, compania asumându-și că îi va restitui în perioada de insolvență datorii în cuantum total de peste 29 milioane lei. Datoriile totale asumate, ca decizie finală, de Asesoft depășesc 88,4 milioane lei.

Asesoft și-a cerut insolvența în vara anului trecut, motivând că nu mai poate achita la termen obligațiile față de creditori.

Profit.ro a relatat anterior că Guvernul a încercat, prin două ministere, să își dubleze banii de recuperat de la Asesoft Technologies, dar nu a reușit, alegându-se cu zero lei pentru cele două instituții.

Lista finală a datoriilor pe care compania trebuie să le achite în perioada de insolvență indică BCR, cea mai mare bancă autohtonă, drept cel mai mare creditor al companiei.

Al doilea creditor este Sunsmart Integrare IT Ploiești, care are de recuperat 26,9 milioane de lei.

Citește și: ULTIMA ORĂ: Iohannis a semnat pentru ‘lovitura de stat a BNR’

2K Telecom, firmă deținută integral de fratele deputatului Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță, ocupă poziția a treia ca pondere în tabelul creanțelor, cu 5,4 milioane de lei, fiind urmată de ANAF – 5,2 milioane de lei.

2K Telecom a intrat la rândul său în insolvență, pentru că Ministerul Finanțelor a refuzat să deconteze un ajutor de stat de 20,3 milioane de lei, fapt ce a condus la amânarea plăților către furnizorii operatorului telecom.

De asemenea, asociatul unic al companiei, Vlad Dumitru Iacobescu, are de recuperat 4,75 milioane de lei.

Sume semnificative au de recuperat și Network One Distribution – 3,3 milioane de lei, Avitech Co – 2,1 milioane de lei, Cronus eBusiness – 1,79 milioane de lei, Asesoft International – 1,6 milioane de lei, MB Distribution – 1,4 milioane de lei și Federal Media Partner – 1,1 milioane de lei.

Asesoft Technologies este deținută indirect de Sebatian Ghiță, potrivit datelor din rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) prin care primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, și deputatul au fost trimiși în judecată, în iulie 2015, într-un dosar pentru dare de mită, spălare de bani și instigare la abuz în serviciu.

Înființată în 2012, Asesoft International are ca obiect de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe și a consemnat în 2015 afaceri de 83,02 milioane de lei, de la 72,4 milioane de lei în urmă cu un an, și pierderi de 13,1 milioane de lei, comparativ cu 10,2 milioane de lei în 2014.

Datoriile societății însumau 157,6 milioane de lei, iar creanțele, 147,8 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

UE avertizează Chişinăul să respecte INTEGRAL obli... Uniunea Europeană a avertizat miercuri Republica Moldova să respecte Acordul de liber schimb cu blocul comunitar, în contextul în care preşedintele Ig...
Ședință pentru ca liderului UDMR, Kelemen Hunor, s... Lovitură dură pentru un parlamentar, dar și lider al unui partid important. I se va retrage o importantă distincție. Este vorba despre președintele UD...
Îmbunătățiri pentru Lexus CT200h: design mai sport... Hibridul Lexus CT200h a primit câteva îmbunătățiri la designul blocurilor optice, un ecran de 10.3 inch și câteva tehnologii de asistență pentru șofer...
PNL Iași îi oferă sprijin lui Grindeanu în schimbu... Organizația PNL Iași îi oferă un sprijin „pragmatic” lui Sorin Grindeanu de a rămâne premier, în cazul unei moțiuni de cenzură”, în...
La Pasajul Jiul n-a fost vacanta de Rusalii / VIDE... Timișorenii revin din mini-vacanța de Rusalii, iar traficul și așa infernal va fi și mai mult îngreunat de restricția valabilă în zona Jiul. La pa...
Antena 3, atac la adresa unui ministru PSD din Guv... Postul pro-guvernamental Antena 3 dă semnul remanierii guvernului. După ce l-a dat afară din emisiune pe Codrin Ștefănescu, acum l-au luat la țint...
(Foto/Video) Update! Proteste. Mii de oameni la Cl... (Last Updated On: November 5, 2017)12,000 de oameni la București, 5,000 la Cluj, 3,00 la Timișoara și Brașov, 1,500 la Sibiu, la Iași, Târgu Mureș, A...
DRACULA i-a cuplat: Ea – cântăreață, el R... Cântăreața Narcisa Suciu trăiește o poveste de dragoste ca în filme cu un cetățean finlandez. De dragul lui, artista a părăsit țara unde este celebră...
Jurnalul Digi24 Oradea 17 februarie 2017 Jurnalul Digi24 Oradea 17 februarie 2017 Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti...
ALERTĂ: DEȚINUT periculos, EVADAT de la penitencia... Un deținut condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, încarcerat la Poarta Albă, a evadat astăzi de la punctul de lucru în care muncea. Este căuta...
loading...