Declaraţii din ultimul dosar al lui Ghiță. Cât de "sus" ar fi putut interveni şi cum apare numele lui Ponta

loading...

Nume importante din vechile guvernări sunt invocate în noul dosar în care Sebastian Ghiţă este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Este vorba despre foştii miniştri Valeriu Tabără, Zsolt Nagy, Valerian Vreme şi Eugen Nicolăescu. Martori din dosar spun că fostul deputat susţinea că intervine la aceştia şi la Victor Ponta pentru a obţine aranjarea unor contracte IT cu statul. Iar parte din bani ar fi mers în campania pentru prezindeţialele din 2014, când a candidat Victor Ponta.

Procurorii DNA din Ploiești au strâns declarații ale unor persoane din mai multe societăți specializate în IT care le-au explicat cum ar fi acționat Sebastian Ghiță în momentul în care ar fi solicitat mai multe sume de bani pentru a le asigura societăților respective încheierea unor contracte cu statul și încasarea la timp a plăților.

Din documentele de la Tribunalul Prahova ar reieși că Sebastian Ghiță a susținut că poate interveni atât la Victor Ponta, cât și la alți foști miniștri pentru bunul mers al diferitelor contracte. Este vorba de miniștri ai Sănătății, Nicolae Bănicioiu și Eugen Nicolaescu, miniștri ai Comunicațiilor precum Zsolt Nagy și Valerian Vreme și miniștri de la Agricultură precul Valeriu Tabără sau șefi ai unor instituții de stat din subordinea mai multor ministere.

Pentru a masca încasarea diferitelor sume de bani, spun procurorii DNA, firmelor implicate li se solicita să încheie contracte cu mai multe societăți care erau controlate de Ghiță sau de oameni apropiați ai acestuia și în contul respectivelor contracte erau trecute diferite servicii IT fictive.

Potrivit unui martor, Ghiță ar fi susținut că are nevoie de 450.000 de euro pentru finanțarea campaniei electorale a lui Victor Pontra din 2014.

Din cercetările efectuate de procurori reiese că Ghiță ar fi aflat că procurorii fac îl cercetează în legătură cu un al cincilea dosar penal. Discuțiile ar fi avut loc într-un cerc de apropiați ai fostului deputat, înainte ca acesta să dispară.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Pe când băga Adrian Sârbu fitile Aflăm din dosarul mineriadei tot felul de lucruri. Cel mai îngrozitor este cum s-a ascuns vreme de 27 de ani faptul că Adrian Sâr...
Președintele bulgar dă ASIGURĂRI: Exercițiile NATO... Exercițiile militare ale alianței NATO în Marea Neagră, convenite în urma unui tratat semnal în cadrul summitului de la Varșovia din iulie 2016, nu a...
Jurnalul Digi24 Oradea 19 aprilie 2017 Jurnalul Digi24 Oradea 19 aprilie 2017 Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti s...
O tânără britanică a incendiat locuința fostului i... O tânără britanică de 23 de ani a fost părăsită de iubitul ei și, drept răzbunare, aceasta i-a incendiat casa.Rebecca Hewlet a dat foc apartamentului...
Victor Ponta dă de pământ cu Codrin Ștefănescu: &a... Victor Ponta continuă lupta cu cei care au contribuit la excluderea sa din partid. În contextul extinderii de către DNA a cercetătorilor în dosarul t...
Performanță uriașă. Un român a câștigat pentru a d... Ultramaratonistul român Tiberiu Ușeriu a câștigat Ultramaratonul Arctic din 2017, au anunțat organizatorii competiției. Este pentru cel de-al do...
Curs valutar. Leul s-a depreciat în raport cu euro... Moneda națională s-a depreciat, marți, în fața euro, iar Banca Națională a României (BNR) a anunțat un cu...
Accident cu trei victime în Mănăștur! Un șofer RUP... Un accident rutier grav, soldat cu rănirea a trei persoane, a avut loc, joi seară, în jurul orei 22.00, pe Calea Florești, din Cluj-Napoca. Ştiri de C...
Legea parteneriatului civil a primit aviz favorabi... Proiectul de lege privind parteneriatul civil a primit aviz favorabil în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților. Acesta, însă, mai a...
Donald Trump nu glumeşte: Ce le-a făcut homosexual... Donald Trump pare că vrea să-şi îndeplinească toate promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală. Al 45-lea preşedinte american a luat o dec...
loading...