Doi turiști, arestați în Berlin după ce au făcut salutul nazist în fața Reichstagului

loading...

Doi turiști chinezi au fost arestați de poliția din Berlin, după ce au efectuat salutul nazist în fața clădirii Parlamentului, relatează BBC News.

Cei doi sunt acuzați că au folosit simboluri interzise și au fost eliberați abia după ce au plătit o cauțiune de 500 de euro fiecare. Germania are legi stricte împotriva discursurilor extremiste sau ale simbolurile care amintesc de nazism și de Hitler.

Cei doi bărbați în vârstă de 36, respectiv 49 de ani, riscă acum până la 3 ani de închisoare, dar ar putea scăpa și doar cu o amendă.

Purtătorul de cuvânt al poliției a declarat pentru AFP că cei doi turiști pot părăsi țara în timpul investigației și, dacă vor fi amendați, cel mai probabil banii de cauțiune vor acoperi suma respectivă.

Turiștii se aflau în fața Reichstagului, în momentul în care au început să își facă poze și să facă salutul nazist.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Idei de afaceri 2017. Plantația cu profituri parfu... Ceaiul de mușețel este unul dintre cele mai populare la noi. Această floare este culeasă vara, de cele mai multe ori de pe câmp. Însă, poate puț...
Transplantul pulmonar pentru pacienții români, deb... Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că operaţiile de transplant pulmonar pentru pacienţi români la clinica AKH din Viena ...
Argeș: Polițiștii fac zeci de percheziții la perso... Polițiștii argeșeni efectuează 40 de percheziții la domiciliile unor persoane suspectate că au tăiat și exploatat ilegal peste 5.000 de arbori, a căr...
Alertă la nivel mondial: Iranul a testat o rachetă... UPDATE: Casa Albă a tranmis prin vocea purtătorului de cuvânt, Sean Spicer, că este "la curent" cu acțiunile Iranului și va examina natura rachetei î...
Patriarhia îi decide soarta episcopului HOMOSEXUAL... După ce Patriarhia Română a confirmat că episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, apare în câteva înregistrări în care întreține relații homosexuale cu...
Meleşcanu şi ambasadorul Bulgariei vor să organize... Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, l-a primit marţi pe Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti, în vizită de cu...
„ Îl iubesc că știe să TACĂ”. Andra, declarație SI... Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai frumoase și trainice cupluri din showbiz. Destul de discreți când este cazul și prietenoși mer...
Depozitele arse, asigurate la asigurator deținut ș... Cele două depozite care au ars marți în comuna Balotești, în apropiere de complexul Therme, sunt asigurate la Garanta. Firma este ...
Ministerul Justiției organizează prima dezbatere p... Prima dezbatere publică privind modificarea dispoziţiilor din Codul penal referitoare la abuzul în serviciu are loc miercuri la Ministerul Justiției,...
Cardul de sănătate, probleme peste probleme. Cum s... Sistemul cardului de sănătate funcţionează cu dificultate, a declarat luni pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Săn...
loading...