Guvernatorul BNR, critici dure pentru iniţiatorii legilor care protejează clienţii băncilor

loading...

România nu este țara unde s-a născut banking-ul și este foarte greu ca niște neinițiați să descopere roata în materie de activitate bancară, a afirmat, vineri, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-un briefing de presă, făcând trimitere atât la Legea privind creditele în franci elvețieni, cât și la Legea dării în plată.

“Aud și eu pe la televizor vrute și vrute. Două precizări vreau să fac. În urmă cu un an-doi se vorbea despre faptul că Polonia vrea să adopte o lege privind creditele în franci elvețieni. Nu a fost adoptată nici până în prezent. Îmi pare rău că niciunii dintre dvs. (mass-media — n. r.) nu ați sesizat că au trecut doi ani de zile de când s-a spus că, gata, de mâine, Polonia adoptă legea privind creditele în franci elvețieni. A adoptat, în schimb, Croația și este în stare de conflict cu Uniunea Europeană și plătește pentru asta. Un lucru important de avut în vedere, apropo de inițiative legislative”, a precizat Isărescu, potrivit Agerpres.

Oficialul BNR a menționat, totodată, că, la ora actuală, circa 6.000 de debitori ai băncilor sunt protejați de Legea dării în plată, și nu 600.000, cum s-a vehiculat în spațiul public.

“Mai reținem și faptul că s-a vorbit de 600.000 de debitori ai băncilor care ar fi protejați de Legea dării în plată, cum am auzit. Vorbim de nici 6.000 de debitori și cred mai bine au fost protejați cei care au intrat în negocieri bilaterale cu băncile și au ajuns la soluții de compromis, lucru pe care noi l-am sugerat de la început. Este foarte greu ca niște neinițiați să descopere roata în materie de activitate bancară. Nu este România țara unde s-a născut banking-ul și unde avem mari specialiști în domeniul bancar. Mai țineți minte poveștile de anul trecut, că toată Europa se va lua după noi? Nu s-a luat nimeni din Europa după noi”, a punctat guvernatorul BNR.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Ponta îi taxează pe Iohannis şi Grindeanu: 'C... Victor Ponta îi critică pe preşedintele Iohannis şi pe premierul Grindeanu pentru că nu sunt prezenţi în aceste zile în China, unde are loc Forumul "B...
O tânără din Grănicești și o adolescentă din Siret... O tânără de 22 de ani din Grănicești și o adolescentă de 15 ani din Siret au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN 2 în zona...
Şeful diplomaţiei americane: Comunitatea internaţi... Comunitatea internaţională este unită faţă de obiectivul denuclearizării Peninsulei Coreea, iar acest fapt a fost demonstrat de adoptarea de către ONU...
Nicolas Sarkozy și-a pus în cap suporterii catalan... Miercuri seară, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost invitat pe Camp Nou, la meciul dintre FC Barcelona și Paris Saint-Germain. După golu...
30,000 de soldați NATO vin în România! „Soldaţii r... Țara noastră va găzdui în luna iulie un exerciţiu militar de amploare, la care vor participa aproximativ 30.000 de soldaţi din ţările membre NATO, a ...
Atacatorul polițistului din gară nu regretă nimic... Bărbatul care joi seara a ucis, aparent fără motiv, un polițist pe peronul gării Burdujeni din Suceava, a fost violent și în celula...
Jurnal ora 08.00 14 mai Jurnal ora 08.00 14 mai Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emi...
7 alimente care ar putea dispărea în curând Nu mai este un mister că vremea se schimbă. Pe lângă faptul că ne afectează starea, clima ne va afecta, inevitabil, și mâncarea. A...
Mașina de topit zăpada. Finlandezii și americanii ... Mașinile de topit zăpada sunt tot mai folosite în Occident, în timp ce în România se trăiește, după fiecare ninsoare puternică, sub nămeți. Nins...
'DEZMĂŢ' pe bani publici: Salariu de mii... Probabil acest lucru este posibil doar în România. Să te pensionezi sănătos tun la 43 de ani pentru ca apoi să fii angajat, culmea tot la stat. Și nu ...
loading...