Guvernul Grindeanu, decizie surpriză în privința Loteriei Române

loading...

Guvernul condus de Sorin Grindeanu a decis ca Loteria Română, una dintre cele mai valoroase companii românești, să fie trecută de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanțelor.

Loteria Română, una dintre cele mai valoroase companii românești, continuă să fie plimbată de la un minister la altul, în funcție de ce Guvern preia conducerea administrației.

Ministrul Justiției, despre legea răspunderii magistraților: Întreaga societate o așteaptă

Cabinetul Grindeanu a decis ca Loteria să fie trecută de la Ministerul Economiei la Ministerul Finanțelor, scrie Profit.ro. Aceasta după ce, în toamna anului 2015, Guvernul Ponta a decis ca Loteria Română să treacă din subordinea Ministerului Finanțelor în cea a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, instituție care timp de patru ani să aibă exclusivitate pentru jocurile organizate de Loterie.

Executivul susținea în ordonanță că, în termen de doi ani, Loteria va funcționa după principiile guvernanței corporative, cu o conducere de tip dualist și cu criterii de performanță.

Până să fie trecută la Oficiul Jocurilor de Noroc, Loteria Română a fost controlată tot de Ministerul Finanțelor.

Loteria a încheiat anul trecut, conform bugetului rectificat de venituri și cheltuieli, cu un profit net de 59,5 milioane de lei.

Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Imagini revoltătoare cu Sebastian Ghiță: Pus sub m... Faptul că este pus sub mai multe mandate de arestare și că este anchetat în țară în cinci dosare penale nu îl împiedică pe fostul deputat Sebastian G...
Statele Unite condamnă acţiunile agresive ale Rusi... Noua ambasadoare americană la Naţiunile Unite, Nikki Haley, a condamnat joi "acţiunile agresive" ale Rusiei în Ucraina, în cadrul primelor declaraţii ...
Olguța Vasilescu: De la 1 ianuarie 2018 absolut to... Toate salariile bugetarilor vor crește 25% de la 1 ianuarie 2018, a anunțat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasil...
Pudra de talc ar fi cancerigenă. O nouă condamnare... Compania Johnson & Johnson este bună de plată. Un tribunal american a condamnat gigantul farmaceutic la achitarea unor despăgub...
Elena Udrea, teorie BOMBĂ: Liviu Dragnea a fost tr... Elena Udrea intervine în scandalul momentului și aruncă pe piață o teorie bombă. Ea susține că Liviu Dragnea credea că are o înțelegere cu Florian Col...
Un nou cutremur în România, duminică dimineață... Un nou cutremur a avut loc, duminică dimineața, în România. Seismul s-a produs în zona seismică Vrancea și a avut magnitudinea 3,3, potrivit INFP. ...
Cînd Dumnezeu devine ușor postmodernist Dacă vă plac distopiile, ar trebui să citiți noul roman al lui Tudor Ganea. Distopiile sînt răspunsul în scris la întrebarea pe c...
China pregăteşte un cadru legal pentru consolidare... China a publicat un proiect de lege privind serviciile de informaţii, text care ar putea oferi un cadru legal operaţiunilor de supraveghere şi întări ...
Tăriceanu: Nu Guvernul a greșit cu OUG 13. Protest... Nu Guvernul a greşit cu controversata ordonanţă de modificare a Codului Penal, ci protestatarii, care au stricat imaginea României....
ACCIDENT pe DN1, la Răhău: Femeie din comuna Şugag... O femeie în vârstă de 58 de ani din comuna Şugag a ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut joi pe DN1, între Sebeş şi Sibiu, la Răhă...

Leave a Reply

loading...