Mandatul de trei ani într-un an jumate

loading...

Pe 6 aprilie, în austeritatea propriului birou, cu laptop-ul închis de teama cuburilor negre, cu storurile trase și lumina stinsă, Laura Codruța Kövesi a sărbătorit, singură, un an de la primirea unui nou mandat de trei ani ca șefă a DNA.

În spațiul ei privat și în timpul său liber, care o însoțesc mereu pe o rază de doi-trei metri în jurul corpului, doamna de fier a Justiției românești nu s-a dedat la excese, ci a căzut pradă unei nesănătoase melancolii. Din dream-team-ul anilor anteriori, care, la o adică, ar fi marcat evenimentul la una dintre vilele de profil ale SRI, doamna pare a fi ultima supraviețuitoare. Coldea a căzut la datorie, după ce a luptat pînă la ultima factură falsă. Maior a fost răpit de proprietarii clanțelor aurite de la ambasadă. Oprea e tîrît prin tribunale. Pumnalele, pistoalele, caii și flintele haiducilor care făceau legea în România se umplu de praf și rugină în depozitele instituțiilor.

Dar nu e doamna Kövesi omul care să se agațe de trecut. Ea s-ar agăța de viitor, numai că acesta tinde să se destrame. Chiar dacă din spate n-ar veni nimic, deși vine, nici în față nu se arată nimic bun. Marile dosare nu s-au terminat toate cu condamnări, iar marile condamnări n-au mai trezit entuziasmul de altădată. Iar dezvăluirile și confirmările continuă să curgă. În condițiile astea, la doar un an de la înnoirea mandatului, întristata a primit un ultimatum de unde se aștepta mai puțin. “Ori faci ceva, repede, ori nu te prinde centenarul alături de mine”, ar fi rostit o voce lentă, apăsată, dar categorică. “Eu nu pot să-mi risc al doilea mandat susținîndu-te pe tine pînă la capăt!”

Și, bomboană pe coliva carierei, se mai întoarce și Ghiță în țară. Nu e bine, doamnă procuror, nu e bine deloc…

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Momentul in care se deschide traficului Pasajul Ji... TIMISOARA. Ora 9.00 a zilei de vineri a insemnat inchiderea traficului rutier prin Pasajul Jiul din Timisoara, asa cu...
Brașovul te invită la Parada Junilor, în minivacan... (Last Updated On: May 25, 2017)Brașovul vă invită la Parada Junilor în minivacanța de la început de iunie, organizată în cadrul SERBARILE CETATII ...
NATO susţine Ucraina în unanimitate, anunţă Rose G... Cele 28 de state membre ale NATO susţin fără rezerve Ucraina, confruntată cu cea mai puternică recrudescenţă a luptelor între armată şi rebelii pro-ru...
Liviu Dragnea taie în carne vie în Camera Deputaţi... Camera Deputaţilor şi-a aprobat, luni, bugetul pe 2017, care va fi de 245.617.000 lei, cu 17,9% mai mic faţă de cel de anul trecut. Liviu Dragnea anun...
Câinii, 'dresaţi' la penalty-uri: CSU, c... CSU s-a calificcat în semifinalele Cupei României deşi a jucat în 10 din minutul 63 după ce a fost eliminat Băluţă. Echipa primăriei din Craiova a sco...
ROMÂNIA IESE LA LUMINĂ! Protestatarii din Piața Vi... Protestatarii strânși duminică seară în Piața Victoriei au creat un moment memorabil la ora 21.00 fix! Ei și-au deschis telefoane, au aprins lanterne...
Cum mai crește consumul de toner la hectarul agric... Există, cum bine știți sau poate nu, o instituție numită AFIR – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Chestia asta s-a ...
Năstase pune degetul pe rană PSD a reușit să câștige alegerile parlamentare la pas. Foarte mulți comentatori au lăudat prestația social democraților în campanie. La acel moment, ...
Difuzorii de presă protestează împotriva dărâmării... Patronatul Difuzorilor de Presă (PDP), prin Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR), protestează împotriva acțiunilor recente ale primar...
Zeci de mii de clienţi şi-au anulat precomenzile p... Peste 63.000 de clienţi şi-au anulat precomenzile pentru Tesla Model 3, solicitând restituirea celor 5000 de dolari depuşi în contu...
loading...