Mobilizare a efectivelor MAI pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo periculoase

loading...

În ultimele 24 de ore, la nivelul întregii țări au fost emise 99 avertizări sau atenționări care vizau instabilitate atmosferică accentuată, vijelii, averse torențiale și frecvente descărcări electrice.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a solicitat Centrului Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI să monitorizeze situația și să mențină permanent legătura cu prefecții și structurile teritoriale ale MAI din județele aflate sub coduri de vreme rea pentru acordarea de sprijin.

La acest moment, situația traficului rutier, feroviar, maritim și fluvial se desfășoară în condiții normale. De asemenea, nu sunt înregistrate restricții de trafic aerian la nivelul aeroporturilor și nici la punctele de trecere a frontierei.

Sondaj EXPLOZIV: Ce impact a avut revolta din PSD. Cine profită după criza politică

Ca urmarea a ploilor căzute și a vântului puternic din cursul zilei de ieri și din timpul nopții, a fost afectată alimentarea cu energie electrică a 129 localități. Echipe specializate se află pe teren pentru remedierea situației în cel mai scurt timp. Totodată, au fost înregistrate situații de urgență constând în acoperișuri dislocate, stâlpi de electricitate, stâlpi de telefonie și arbori căzuți.

Peste 300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne cu 79 mijloace tehnice au acționat în sprijinul populației din județele afectate pentru înlăturarea și limitarea efectelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase.

Evoluția fenomenelor meteorologice periculoase și înlăturarea efectelor acestora este permanent în atenția Centrului Național de Conducere Integrată al M.A.I.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

OFICIAL – Noi secretari de stat numiți de pr... Mircea Duşa (fost ministru al Apărării în Guvernul Ponta)a fost numit în funcţia de secretar de stat, şef al Departamentului pentru politica de apărar...
Cât timp pierd angajații cu e-mailuri și ședințe i... Companiile au picat în capcana colaborării de dragul colaborării. Angajaţii din birouri pierd un sfert din orele de lucru pe e-mail...
“România a intrat definitiv în Epoca Urii”.Victor ... Victor Ponta a fost destul de retras în această perioadă în care protestele au ținut și încă țin capul de afiș al celor mai importante subiecte. Guv...
Un nou scandal imens la TVR: Cum răspunde televizi... Scandal imens cu TVR în prim-plan. Solistul Florin Chilian a adus acuzaţii extrem de grave la adresa televiziunii naţionale după selecţia de la Eurovi...
Petre Roman, AUDIAT la Parchetul General Petre Roman a ajuns la Parchetul General unde va fi audiat in Dosarul Mineriadei. Stire in curs de actualizare Citește mai departe... Sursa
Pe cine amenință Florian Coldea Jurnalistul Radu Moraru explică în detaliu care sunt ideile care trebuie reținute din mesajul ascuns transmis de generalul Florian Coldea, cel care pâ...
Un important apărător al drepturilor omului, AREST... Autorităţile din Emiratele Arabe Unite au arestat un laureat al unui important premiu pentru apărarea drepturilor omului, în cadrul unei anchete pentr...
Clujenii vor decide cum să fie cheltuit bugetul or... Locuitorii din Cluj-Napoca pot decide cum se va cheltui o parte a bugetului local. Primăria face un referendum online pentru aproba...
Artistul de la care Delia "a preluat&... Piesa Deliei, "Cine m-a făcut om mare", s-a bucurat de un mare succes în România și a strâns o mulțime de vizualizări pe Youtube. Fanii chiar au clas...
ZI DECISIVĂ PENTRU BOUREANU! Fostul deputat ar put... Cristian Boureanu află, joi, dacă scapă de arestul preventiv.Magistraţii de la Judecătoria Sectorului 1 au respins luni cererea procurorilor și au di...
loading...