NASA: Forme de viață extraterestră pot exista în sistemul nostru solar

loading...

NASA a anunţat joi că Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, şi Europa, unul dintre sateliţii planetei Jupiter, ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră.

FOTO: NASA

Noi observaţii ale unor oceane extraterestre active din Sistemul Solar au fost realizate cu ajutorul a două misiuni lansate de NASA şi au fost prezentate în două studii separate, în cadrul unei conferinţe de presă ce a fost organizată joi seară la sediul NASA din Washington.

Pe Enceladus, satelit al planetei Saturn, deşi pare un corp ceresc pustiu şi îngheţat, ar putea exista viață sub crusta de gheaţă care îl acoperă, consideră cercetătorii de la NASA. În ceea ce priveşte potenţialul de a fi un corp ceresc locuibil, Enceladus deţine aproape toate condițiile necesare vieţii terestre. Sonda Cassini, lansată de NASA, a descoperit cu ajutorul unui spectrometru de masă prima dovadă despre existenţa unor reacţii chimice care se produc la adâncimi mari sub stratul de gheaţă de pe Enceladus şi care ar putea să creeze un mediu favorabil pentru colonii de microbi.

Experţii sunt de părere că această descoperire reprezintă „ultima piesă dintr-un puzzle” care dovedeşte că viaţa este posibilă pe Enceladus.

„Dacă am şti că viaţa a apărut în mod independent în două locuri din Sistemul Solar, atunci putem fi încrezători în faptul că viaţa a apărut pe unele dintre zecile de miliarde de planete şi sateliţi ai acestora din jurul stelelor din galaxia noastră”, spune profesorul american David Rothery de la The Open University. 

Oceanul lichid se află la o adâncime de câţiva kilometri sub scoarţa satelitului Enceladus, iar pentru a determina ceea ce se află şi se petrece la acea adâncime, oamenii de ştiinţă trebuie să se bazeze pe analiza jeturilor de vapori care sunt expulzate în spaţiu prin crăpăturile din gheaţa de pe Enceladus.