O alpinistă rătăcită a supraviețuit în munți timp de șase zile, fără hrană (FOTO)

loading...

O femeie din statul american Montana a fost dată dispărută, după ce a plecat într-o expediție în munți. Când s-a rătăcit, Madeline Connelly, în vârstă de 23 de ani, nu avea deloc mâncare sau apă la ea, astfel că, timp de șase zile, până când a fost găsită, a trăit doar cu apă din râuri.

Madeline, care l-a avut alături pe câinele său, Mogie, au mers în zona Parcului Național Glacier, pentru un traseu turistic. Cu toate acestea, tânăra, care avea cunoștințe de alpinism, s-a rătăcit: „Mă simt prost, sincer, pentru că am făcut o greșeală uriașă”. Aceasta a explicat că a văzut semnele de pe traseu, dar nu s-a întors imediat și s-a afundat astfel și mai mult, informează Libertatea

Citește și: Proiectul „Război 2017”: Kremlinul IMPUNE Chișinăului scenariul pe care nu reușește să-l aplice în Ucraina!

După șase zile petrecute în sălbăticie, tânăra a fost salvată:„ Câinele a fost mereu alături de mine. Ne-am odihnit aproape două zile, deoarece într-o zi chiar nu mai puteam să mă mișc. A nins puțin”. Aceasta a dormit în zonele dense, pentru a se feri de animale și a băut apă din pârâuri. Când a fost găsită, tânăra a putut chiar să glumească, întrebându-i pe salvatori dacă pot merge înapoi în sălbăticie cu ea.

Tatăl fetei a spus că Madeline este o alpinistă experimentată și știa că aceasta va fi găsită în siguranță.

Citește și: Juncker, întrebat dacă alte state vor urma modelul Marii Britanii de ieșire din UE: Nu. Vor vedea la autopsie ca nu a meritat

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

VIDEO – Elicopter cu ajutoare, DOBORÂT de te... Luptătorii Statului Islamic (SI) au doborât duminică un elicopter sirian care paraşuta alimente în oraşul Deir al-Zour, asediat de islamişti, a transm...
Israel: Președintele Rivlin a refuzat grațierea un... Președintele israelian Reuven Rivlin a respins duminică cererea de grațiere a unui fost soldat care l-a împușcat mortal pe un presupus terorist palest...
Taxa de mediu nu va fi înlocuită cu o altă taxă, c... Vicepremierul Daniel Constantin a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că taxa de mediu nu va fi înlocuită cu o altă taxă, ...
Rata de absorbție curentă a fondurilor europene pe... Rata curentă a absorbției fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 a crescut cu 6,15 puncte procentuale, la 89,08%, în timp ce absorbția efec...
Ionela Dobrică, deputata PSD care apare în dosarul... Valeriu Zgonea a ajuns să fie urmărit penal deoarece ar fi primit o vacanță la Viena pentru a interveni în vederea numirii unei persoane într-o funcț...
Decizie a Curţii de Apel Oradea: 7 ani de închisoa... Fostul primar al municipiului Beiuș, Adrian Domocoș, a fost condamnat la şapte ani închisoare cu executare, într-un dosar de luare ...
Cutremur puternic pe insula Bali. Ce magnitudine a... Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade a avut loc miercuri dimineață pe insula Bali. Acesta s-a resimțit destul de puternic, însă doar preț de câte...
Dolj: O femeie a decedat și alte trei au fost răni... O femeie de 82 de ani a decedat și alte trei au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc duminică dimineața pe DE70, în zona comunei do...
ALERTĂ LA LONDRA. O mașină a lovit un grup de piet... O persoană a murit și alte opt au fost rănite după ce o maşină a lovit un grup de pietoni în apropiere de o moschee din Londra, în ...
Omul cu cel mai mare SALARIU din România, peste 2,... Scandal imens pe milioane de euro între cel mai bogat angajat din țara noastră și o companie de telefonie mobilă. S-a ajuns în instanță, iar grecul Io...
loading...