Organizaţia Salvaţi Copiii: Participarea unui copil alături de părinţii săi la proteste pașnice e în acord cu legislaţia. Limitarea acestei libertăți nu poate fi rezultatul unor decizii conjucturale ale autorităţilor

loading...

Participarea unui copil alături de părinţii săi la proteste pașnice este în total acord cu legislaţia naţională, fiind garantată de Convenţia ONU şi Legea 272/2004, a transmis Organizaţia Salvaţi Copiii, în contextul în care unii politicieni, inclusiv Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii, au susținut că părinții care i-au luat pe cei mici la manifestații au încălcat legea.

”Participarea unui copil alături de părinţii săi la evenimente publice, marşuri ori proteste în stradă, care nu prezintă vreun element de abuz, de pericol la adresa siguranţei fizice, sănătăţii ori imaginii publice a copilului, este în total acord cu legislaţia naţională, fiind garantată de Convenţia ONU şi Legea 272/2004.

Legalitatea prezenţei unui copil, alături de părinţi, la manifestări cu caracter public, trebuie întotdeauna interpretată în contextul în care s-a aflat copilul şi de la caz la caz, prin raportare la pericolele concrete, la conţinutul tematic al manifestării publice, inclusiv la riscul real al apariţiei unor altercaţii între participanţi şi forţele de ordine”, a transmis organizația printr-un comunicat, citat de Mediafax.

Aceasta a mai transmis că asigurarea respectării interesului superior al copilului se bazează pe aplicarea echilibrată a trei principii: ”1. principiul protecţiei copiilor împotriva riscurilor ori abuzurilor; 2. dreptul părinţilor de a-l îndruma şi educa pe copil în exercitarea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de participare socială; 3. libertatea copiilor de a participa la întruniri paşnice în care ei îşi pot exprima, alături de părinţi şi în condiţii de siguranţă fizică, psihică şi morală, propriile convingeri”.

De altfel, părinții chiar sunt datori să asigure participarea copilului la acțiuni ce îl pot face să înțeleagă valorile democratice: ”Prevederile legale interne şi convenţiile internaţionale nu impun praguri de vârstă pentru exercitarea acestor libertăţi, părinţii fiind datori să asigure, prin metode şi contexte corespunzătoare nevoilor de dezvoltare personală ale copilului, şi ţinând seama de gradul de înţelegere al copilului, participarea copilului la acţiuni publice, stradale sau non-stradale, care pot viza noţiuni despre instituţii fundamentale ale societăţii şi valori democratice, despre statul de drept şi respectul faţă de lege, despre drepturile copilului etc.”.

Organizația Salvați Copiii mai arată că orice limitare a libertății de întrunire paşnică a copiilor trebuie prevăzută expres de lege şi nu poate fi rezultatul unor decizii conjucturale ale autorităţilor: ”conform art. 31 din Legea 272/2004, copilul dispune de libertatea de exprimare şi de participare la acţiuni, evenimente publice ori întruniri paşnice, principiu fundamental consacrat şi în Convenţia ONU privind drepturile copilului, iar autorităţile administraţiei publice locale şi alte instituţii publice sau private competente au responsabilitatea legală, prevăzută de acelaşi articol, de a lua măsurile necesare asigurării exercitării corespunzătoare a acestui drept. Orice limitare a libertăţii de întrunire paşnică a copiilor trebuie prevăzută expres de lege şi nu poate fi rezultatul unor decizii conjucturale ale autorităţilor”.

Comunicatul a fost emis și în contextul în care Lia Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii, a susținut că părinții care și-au luat copiii la proteste au încălcat legea.

”Cei care au ieşit în stradă au ieşit pentru că vor să nu se mai încalce legea. Ei bine, există legea 272/2004 care prevede foarte clar că părinţii nu au voie să-şi expună copiii la mitinguri. A ieşit chiar preşedintele României şi a inflamat, cerând să se încalce o lege şi de atunci au început să vină aceste sesizări. Ori în momentul în care ieşi în stradă şi spui că te lupţi pentru lege şi ordine şi tu eşti primul care încalci legea, ceva nu este în regulă”, declarase Olguța Vasilescu.

Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Prețul gazelor ar putea crește din aprilie. Ce pot... Prețul gazului s-ar putea scumpi cu 5-6%, fiind propusă spre aplicare Ordonanța de urgență nr. 64/2016, care are ca scop liberalizarea pieței de...
Contre la Antena 3: Mircea Badea, enervat de Dana ... (Last Updated On: November 10, 2017)Mihai Badea s-a contrat cu Dana Grecu pe tema datoriilor la stat a companiilor. În timp ce Dana Grecu era în dire...
Reacţia Londrei după ce Scoţia a ameninţat cu un n... Ameninţarea cu un nou referendum privind independenţa Scoţiei creează incertitudine şi divizare nenecesare, a declarat luni un purtător de cuvânt al g...
Recenziile nepublicate ale lui CTP: Socializarea p... Nu sunt un tip sociabil. Nu caut compania celorlalți. Mereu când mă găsesc în preajma altor oameni, închid ochii și latru de câte...
ORDIN pentru cei din ALDE: 'Aveți voie să NU ... Europarlamentarul Norica Nicolai a subliniat vineri că prin modificările aduse Statutului ALDE membrii acestei formaţiuni pot "vorbi de bine" alte par...
“Este importantă stabilitatea politică”: După dire... Protestele din Piața Victoriei sunt salutate de un nou bancher din România. După ce directorul Raiffeisen Bank a mers în Piața Victoriei alături de ...
5 mituri despre DNA M-am gândit, în nebunia din aceste zile, să pun și eu pe masă astea cinci chestii, care nu doar că se spun despre DNA, ci sunt pe...
Chifu a demisionat din funcţia de preşedinte PNL I... Nemţeanul Adrian Chifu a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Italia, nemulţumit că după alegerile parlamentare nu a avut loc ...
Noul iPad Pro cu display de 10,5″ vine cu procesor... Apple a lansat cel de-al doilea model de tabletă iPad nouă de anul acesta. În timp ce modelul din urmă cu doar câteva luni era orientat cătr...
Blackberry-ul cu Android care n-a mai fost să fie Decăderea BlackBerry nu este o noutate pentru nimeni. Telefoanele produse de compania canadiană au fost, la un moment dat, privite ca unele dintre...
loading...