Premierul Sorin Grindeanu, anunţ despre OUG 13

loading...

După ce premierul Grindeanu şi liderul PSD Liviu Dragnea au anunţat că nimic nu-i va face să dea înapoi în privinţa controversatei ordonanţe care a scos sute de mii de oameni în stradă, iată că presiunea străzii îşi spune cuvântul. Sunt tot mai multe voci care spun că în scurt timp premierul va face un anunţ în măsură să liniştească spiritele. Ar putea fi vorba, la o adică, de abrogarea ordonanţei 13, dacă e să ne luăm după un interviu pe care Liviu Dragnea l-a acordat în această dimineaţă unui site de ştiri.

Ulterior, partenerii la guvernare ai PSD, reprezentanţii ALDE, au anunţat, într-un comunicat de presă, că invită la dialog toate taberele, pentru medierea conflictului.

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin a refuzat să enunţe chiar el ce s-a decis în cadrul coaliţiei – a spus că cel mai îndreptăţit să ia cuvântul este premierul Sorin Grindeanu.

La rândul său, ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus că orice soluţie de dezamorsare a crizei este binevenită.

Premierul Sorin Grindeanu ar putea face declaraţii de presă în această seară legat de situaţia din ultimele zile privind modificarea codurilor penale.

Liviu Dragnea a declarat că este posibilă abrogarea dacă soluţia ar fi acceptată de Sorin Grindeanu.

Liviu Dragnea a afirmat că există o presiune foarte mare din partea membrilor PSD pentru un miting de proporţii în Bucureşti, motiv pentru care va încerca să găsească o soluţie de detensionare a situaţiei împreună cu primul-ministru şi liderii ALDE.

„Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilităţii preşedintelui Iohannis. Votanţii PSD sunt extrem de nervoşi, fiind conştienţi de valoarea votului lor şi pentru că suntem împiedicaţi să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulaţie de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluţie de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranţa că acest lucru îi va convinge şi pe membrii şi simpatizanţii noştri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile”, a spus Dragnea.

El susţine că nu vrea ca această chestiune să ducă la un clivaj social. „Nu vreau să existe în conflict români contra români şi să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raţionale, ci ne confruntăm cu o maşină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de linişte şi stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare şi democraţie”, a mai spus Dragnea.

Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Ludovic Orban AMENINȚĂ: 'PNL va avea pregătit... Liberalul Ludovic Orban este convins că la viitoarele alegeri PNL va avea pregătită suliţa pentru a răpune ''balaurul roşu''.''După zăpada mieilor vin...
Maiorescu cel tiranic Maiorescu era scund și vînjos, avea umeri lați, cap mare și degaja energia unui cărăuș în seama căruia cei care îl vedeau prima o...
Accident în Bacău: O ambulanță în misiune a lovit ... Trei bătrâni cu vârste între 82 și 94 de ani au ajuns la spital după ce o ambulanță în misiune a lovit taxiul în care se aflau, potrivit Digi 24. Am...
Andreea Esca SFIDEAZĂ CANICULA! A GĂTIT faimosa ei... Pe Andreea Esca nu o sperie canicula. Știrista și-a uimit fanii cu o postare inedită pe contul său oficial de Instagram. În timp de România se topea ...
SUA: H.R. McMaster este noul consilier prezidenţia... Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a numit luni pe generalul-locotenent H.R. McMaster, 54 de ani, în postul de consilier prezidenţial pentru securitate...
Reacţia UDMR la anunţul lui Grideanu: 'Proble... Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că prin decizia luată de partidele aflate la guvernare privind abrogarea OUG 13 aceste formaţiuni au recunoscu...
'Ana, mon amour – Ursul de Argint pentr... Filmul ''Ana, mon amour'' al regizorului român Călin Peter Netzer a câştigat Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică, în cadrul gale...
Jurnal ora 23.30 22 martie Jurnal ora 23.30 22 martie Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la ...
Caz ȘOCANT în Dâmbovița: O bătrână a fost MÂNCATĂ ... Descoperire macabră în Dâmbovița! O femeie de 70 de ani, dată dispărută de la un azil de bătrâni din Pucioasa, a fost găsită fără viaţă într-o livadă ...
“Mă tem ca nu cumva Dumnezeu să fie supărat pe min... Criminalul grec Konstantinos Passaris, supranumit “Fiara din Balcani”, a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Condamnat pe viață, după un dublu asasinat...
loading...