Sindicat: Salarii duble în Sănătate, de anul viitor

loading...

Salariile din sistemul sanitar vor creşte din 1 ianuarie 2018 cu 110-120%, nu etapizat, iar tichetele de masă vor fi date din 1 iulie 2017. Alte majorări urmează să fie etapizate până în 2021, spune prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope.

Creşteri salariale şi de peste sută la sută în anumite cazuri, spor de vechime, tichete de masă, iar în unele cazuri tichete de vacanţă, reducerea diferenţei dintre domeniul clinic şi domeniul neclinic sunt câteva dintre promisiunile primite de sindicatele din sănătate la întâlnirea cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, potrivit News.ro,

„A fost o întâlnire foarte bună. Cel mai mare câştig obţinut astăzi (marţi, n.r.) vizează creşterile salariale pentru toţi angajaţii din sistem, medici, asistenţi, biologi, kinetoterapeuţi, psihologi şi ale categorii nemedicale, dar care lucrează în unităţi sanitare, inclusiv cei din asistenţa socială. Vorbim de creşteri de aproape sută la sută, în unele cazuri, chiar de peste sută la sută, adică 110-120 la sută”, a explicat, pentru News.ro, Iulian Pope, prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas.

Angajaţii din sănătate vor beneficia de aceste creşteri salraiale din ianuarie 2018, şi nu etapizat, a arătat Pope.

„Cel mai important lucru obţinut este creşterea salarială, care intră în vigoare din 1 ianuarie 2018 şi nu se va aştepta intrarea în vigoare, în totalitate a Legii salarizării unitare, adică 2021. Vorbim de toţi medicii, de la rezident la medic primar. Şi pentru că vor fi situaţii în care salariul medicului primar ar putea depăşi salariul şefului de secţie, vom avea în vedere şi creşterea retribuţiei acestuia. Totodată, vor creşte salariile asistenţilor medicali şi întregului personal medico-sanitar”, a mai spus Pope.

De asemenea, s-a mai redus decalajul dintre angajaţii din domeniul clinic şi cei din neclinic a precizat liderul sindical, adăugând că Federaţia Sanitas a cerut Ministerului Sănătăţii şi un fond de premiere de 5 la sută din fondul de salarii.

„Am cerut şi un fond de premiere, care va fi de 5 la sută din fondul de salarii, apoi de normă de hrană, în asistenţa medicală, care nu era prevăzut până acum, de vouchere de vacanţă. Voucherele vor fi distribuite din 1 iulie 2017 şi reprezintă valoarea salariului minim pe economie adică 1.450 de lei. De asemenea, vor fi şi tichete de masă valabile pentru tot sistemul sanitar. În plus, angajaţii din Direcţiile de Sănătate Publică, din centrele de transfuzii, vor putea primi şi ei nişte stimulente, normă de hrană, echivalente cu două salarii minime pe an”, a explicat vicepreşedintele Sanitas.

El a mai spus că alte majorări vor fi etapizate pentru perioada 2018-2021.

„Am avut o primă discuţie astăzi (marţi, n.r.). Probabil săptămâna viitoare încă una, dar rezultatele primei întâlniri sunt îmbucurătoare. Repet, o dată pentru că salariile cresc din ianuarie 2018, şi nu etapizat. Apoi, pentru să se rezolvă inechităţile. Dacă discuţiile de astăzi se concretizează printr-un act normativ, aprobat de Parlament, sănătatea şi asistenţa socială vor fi dintre domeniile cu o salarizare decentă, aşa cum am cerut de ani buni. Apoi, un lucru bun este că în această lege asistenţa socială intră alături de sănătate pentru funcţiile comune şi vorbesc aici despre medici şi asistenţi medicali, acestea fiind funcţii comune”, a spus Iulian Pope.

Sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială au avut, marţi, discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii. După ce au analizat proiectul legii salarizării, liderii sindicali din sănătate s-au declarat mulţumiţi de majorările propuse de Ministerul Muncii, urmând să mai facă unele corecţii până la următoarea întâlnire.

„Lucrurile merg spre bine, este o lege, să-i spunem bună. S-a scos indemnizaţia de conducere, ceea ce înseamnă că unele sume vor fi mai mari la prima vedere. Medicii, asistenţii medicali vor avea această creştere din 2018, apoi ea stagnează şi se aplică numai procentele pe care le are are respectiva persoană din sporuri sau vechime sau ceea ce are pe secţia respectivă, iar în anul 2021 când se termină, o parte dintre colegii prinşi în media de 56 la sută vor avea un venit mai mare cu 25 la sută. Mai sunt două norme de hrană, care înseamnă două salarii minime pe economie, este vorba şi de faptul că rămân 5 la sută din sumele alocate spitalului la dispoziţia ordonatorului de credite, care poate să ofere o stimulare. Creşterea va fi de 25 la sută la unii, 30 la sută la alţii, per total e 56 la sută. Cele mai mari majorări le vor avea cei cu salarii foarte mici, cert e că nu vom mai avea salarii de 1.000-1.500 de lei”, a explicat preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu după discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Muncii.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Volvo renunță la mașinile pe motorină și benzină... „Acest anunţ marchează sfârşitul automobilului cu motor doar cu combustie internă”, a afirmat directorul general al Volvo Cars, Hakan Samuelsso...
Dragnea cere ca Papa Francis să fie amendat: “A de... “A zis că corupția e rea, iar această afirmație iresponsabilă constituie un atentat grav la siguranța națională și la unitatea României, care fără cor...
Suspecți de furt identificați de polițiștii doljen... Lucrătorii Secției 7 Poliție Rurală Plenița au fost sesizați azi noapte de un bărbat de 45 ani din comuna Caraula, cu privire la faptul că în juru...
Maia Mălăncuș a CÂȘTIGAT primul sezon Vocea Români... Maia Mălăncuș este câștigătoarea primului sezon Vocea României Junior și a marelui premiu în valoare de 50.000 de euro, anunță ProTV! Finala show-ul...
Comemorare | Opt ani de la moartea lui Michael Jac... S-au împlinit opt ani de la decesul regelui muzicii pop, Michael Jackson. În momenul în care a încetat din viață, artistul american...
Cristian Ghinea (deputat USR): “Nicușor Dan și Dac... CATEGORIA O MÎNĂSTIRE SPALĂ PE ALTA Pavel Filip (prim-ministru, Republica Moldova): “Din punctul meu de vedere, dacă nu vedeam ac...
ALERTĂ în SUA: Cel puțin PATRU oameni au fost ÎMPU... SUA sunt din nou în alertă! La Cleveland, în statul Ohio, patru persoane au fost împușcate duminică, la ora 23:40 ora României.știre în curs de actual...
TUNSOAREA momentului! Oamenii nu mai merg la FRIZE... Se pare că vremurile în care mergeai la tuns pentru un nou look încep să fie tot mai îndepărtate. Oamenii au găsit o nouă metodă mai inedită și spect...
4 antreprenori români care au pariat pe domeniul i... Nu sunt mulți cei care decid să intre în domeniul imobiliarelor, unde riscul de a eșua te pândește amenințător. Însă, cu multă abilitate, sunt ...
Subiecte BAC Chimie anorganică 2017. Cât de difici... Subiecte BAC Chimie anorganică 2017. Absolvenții de clasa a XII-a au susținut astăzi proba Ed), adică proba la alegere a profilului şi speciali...
loading...