Taxele care vor fi reduse în 2018

loading...

România își va îndeplini anul acesta ținta de deficit bugetar de 3% din PIB și este posibil ca avansul economiei să depășească estimarea oficială de 5,2%, sprijinită de majorarea salariilor și de reducerile de taxe, a declarat vineri ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, într-un interviu acordat Reuters.

Planul Social-Democraților aflați la guvernare de a continua anul viitor schema amplă de relaxare fiscală a provocat îngrijorarea Comisiei Europene (CE) și Fondului Monetar Internațional (FMI).

“Cu siguranță vom introduce din ianuarie 2018 măsurile de de relaxare fiscală menționate în programul de guvernare”, a afirmat Viorel Ștefan.

Acesta a adăugat că Executivul vrea să reducă anul viitor numărul contribuțiilor la asigurările sociale de la nouă la doar două, pentru pensii și îngrijirea sănătății, care vor totaliza 35%. În prezent, cele nouă contribuții totalizează 39,25% și sunt plătite în comun, de angajați, și de angajatori.

De anul viitor, angajatorii nu vor mai trebui să plătească contribuțiile la asigurările sociale în numele angajaților, obiectivul fiind transferarea în întregime către angajați.

Parlamentul este aproape de adoptarea Legii salarizării bugetarilor, în urma căreia angajații din sănătate vor avea salariile brute mai mult decât duble, cei din educație vor beneficia de majorarea salariilor cu 50%, iar alte categorii vor avea creșteri mai reduse.

Viorel Ștefan susține că majoritatea creșterilor salariale vor reveni la buget sub formă de taxe.

“Ceea ce nu s-a înțeles încă de către opinia publică este că majorările salariale din sectorul public introduse de lege includ contribuțiile la asigurările sociale. Acesta face ca impactul asupra salariilor nete să fie aproape neutru”, a afirmat oficialul român.

Ministerul Finanțelor Publice vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, care în prezent se situează la 16%. Social-democrații au anunțat că impozitul va fi redus la 10%.

Vineri, Viorel Ștefan a declarat că Ministerul Finanțelor Publice încă evaluează impactul reducerii și că este neclar dacă va fi aplicat în trepte.

Modificările în impozitare ar putea fi supuse spre dezbatere Parlamentului în luna septembrie.

Comisia Europeană estimează că România va înregistra cel mai mare deficit din UE, de 3,5% din PIB anul acesta și de 3,7% din PIB anul viitor.

Viorel Ștefan susține că UE și FMI nu iau în calcul impactul stimulentelor fiscale, care vor majora colectarea taxelor și vor genera venituri mai ridicate, inclusiv aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă create de la începutul anului.

De asemenea, oficialul a afirmat că Bucureștiul intenționează să înregistreze deficite structurale mari până în 2019 pentru a ajuta al doilea cel mai sărac stat din UE să-i ajungă din urmă pe cei din Europa Occidentală.

“Vorbim despre convergență și aderarea la euro, dar uităm că acestea nu înseamnă doar îndeplinirea unor criterii nominale, ci și investiții, majorarea veniturilor gospodăriilor, infrastructură compatibilă cu cea europeană și regiuni ale țării egale ca dezvoltare”, a mai spus ministrul Finanțelor Publice.

Salariul mediu brut lunar în România este puțin peste 700 de euro (786 de dolari), comparativ cu mediu din UE de 2.370 euro.

Țara cheltuie sub 20% din PIB pentru salariile angajaților și pensionarilor de stat precum și pentru asistență socială.

În continuare investițiile publice sunt la un nivel scăzut, cu 40% din șosele făcute din pietriș și spitale vechi de decenii.

În primul trimestru din 2017, România a avut cel mai rapid ritm de creștere din UE, de 5,7%, datorită majorării consumului, iar la sfârșitul lunii aprilie bugetul înregistra un ușor excedent.

Viorel Ștefan a explicat că bugetul ar putea înregistra excedent la sfârșitul primului semestru, ceea ce înseamnă că ținta de deficit de 3% din PIB pentru întregul an va fi cu certitudine îndeplinită.

“Ritmul creșterii din primul trimestru este în general mai lent decât în alte trimestre. Deci datele ne fac să fim optimiști că avansul PIB-ului în 2017 va fi mai mare de 5,2%. Programul nostru de guvernare include reforme structurale, măsuri de stimulare a producției în câteva sectoare, care treptat vor comuta motoarele de creștere a economiei de la consum la producție”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Surpriză generală: Dictatorul Mugabe nu și-a mai a... UPDATE: Mugabe și-a încheiat intervenția televizată fără să vorbească despre demisie, ba chiar a anunțat că va prezida luna viitoare congresul partid...
Un român, înarmat cu o MACETĂ a semănat groază în ... Locuitorii din Palermo au avut parte de o noapte de coșmar! Locuitorii din Palermo au sunat cu disperare la Poliție anunțând că un bărbat amenință tr...
28 de copii, botezați în Capela Sixtină de Papa Fr... Cu tradiţionala formulă a Botezului, "Te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh', Papa Francisc a botezat duminică în Capela Sixtină...
SALVARE MIRACULOASĂ! Un fotbalist prăbușit pe tere... Sportivul s-a prăbușit pe teren în județul Bihor, în timpul unui meci care a fost întrerupt. Fotbalistul Andrei Cătană, fundașul care joacă pentru Cr...
Halep, explicaţii despre REFUZUL de a juca la Bucu... Jucătoarea de tenis, Simona Halep, prezentă, joi, în tribună la meciul Irina Begu - Jaqueline Cristian, a declarat că i-a fost greu să decidă că nu j...
Liviu Dragnea a tras linie: 'Evaluarea a ajun... Prima evaluare a cabinetului Sorin Grindeanu a ajuns la final! Anunțul a fost făcut chiar de Liviu Dragnea, care a spus că luni se vor trage concluzii...
Tupeu de politicieni: Doi membri PRU au fugit de l... Doi foşti candidaţi ai Partidului România Unită la alegerile parlamentare din 2016 au dat o gaură de 10.000 de euro la un hotel din Vaslui. Potrivit ...
Ministrul Energiei iese la rampă cu EXPLICAȚII. De... Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri că una dintre cauzele importante ale creşterii de preţ la energia electrică din ultima perioadă este...
Jurnal ora 00.00 13 martie Jurnal ora 00.00 13 martie Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la ...
Parchetul revine în scandalul ordonanţelor pe just... Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) propune amenajarea unor spaţii de detenţie în unităţi militare dezafectate, ca o sol...
loading...