Tipul de vin care este ușor și poate fi băut la orice masă

loading...

Vinurile rose devin preferatele românilor. Pot fi consumate la orice masă şi sunt uşoare, spun specialiştii. Producătorii s-au adaptat atât la gusturile românilor, cât şi la cerinţele consumatorilor din Spania şi Italia. Consecinţa este că, pentru prima dată în istorie, exporturile au depăşit valoarea de 22 de milioane de euro.

Gusturile românilor s-au schimbat mult în ultimii zece ani, spun specialiştii. De la clasicul şpriţ, vinul alb îndoit cu apă minerală şi până la rose s-au parcurs multe etape.

„Nu există producător în România care să nu aibă vin rose. Înainte era foarte simplu: vin alb – carne albă, vin roşu – carne roşie. Acum s-a trecut la alte subtilităţi, în funcţie de sosuri, de ingredientele pe care le foloseşti, iar vinul rose acoperă toată paleta”, spune Dan Săvulescu, consultant.

Schimbarea obiceiurilor de consum se face greu, şi coincide şi cu schimbarea preferinţelor culinare, spun somelierii. În ultimii cinci ani, românii au început să renunţe la mâncarea acidă şi sărată, şi să adopte ceva din stilul mediteranean, pe care îl au vest-europenii. Vinurile seci sunt tot mai căutate şi la noi, iar producătorii reuşesc să exporte mai uşor vinurile care se consumă şi la noi în ţară.

„Fetească neagră acum se asortează cu toate tipurile de mâncare din regiunile din Italia sau din Spania. Este foarte apreciat pentru că acum se apropie de mâncarea de acolo”, afirmă Carmelo Sgandurra, vicepreşedintele Asociaţiei Somelierilor din România.

„Sunt musturile obţinute prin zdrobirea boabelor, musturile de prima şi a doua presă. Din această cauză aceeaşi varietate de strugure poate avea la sfârşit, după ce a fost vinificat şi ale preţuri pe piaţă. Vinurile premium pot fi cu 50% mai scumpe decât vinurile din horeca”, spune Ionuţ Făcăleţ, somelierul unei crame.

Valoarea vinurilor exportate a crescut de la 16 milioane de euro în anul 2013 la peste 22 de milioane de euro în anul 2015. Cu toate astea, importăm de două ori pe-atât. Şampania, de exemplu, se produce doar în regiunea cu acelaşi nume din Franţa.

În România, 70% dintre vinurile consumate sunt albe, spre deosebire de Franţa unde preferate sunt vinurile roşii. Secetosul an 2007 rămâne de referinţă pentru valoarea vinurilor, iar specialiştii recomandă ca vinurile roşii produse în 2016 să fie băute abia peste un an şi jumătate. Rose-ul, în schimb, poate fi băut toată vara, mai ales dacă este pus la rece.

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Google va deschide sistemul de operare Android pen... Google va deschide sistemul de operare Android pentru motoarele de căutare concurente din Rusia, în cadrul unui acord pentru închiderea unui conflict...
Un tren al CFR și-a pierdut toate vagoanele pe dru... Foto: Schnitzel_bank (Flickr) Un tren de călători al CFR care mergea de la Timişoara spre Bucuresti și-a pierdut toate vagoanele în câmp, în...
Cel Black Friday. Oferte bestiale la electronice ș... Black Friday continuă la majoritatea magazinelor online. Printre altele oferta Cel Black Friday vine cu reduceri la mai multe categorii de electrocasn...
Sony Xperia XZ1, un Xperia XZ cu Snapdragon 835 şi... Apărut în arhiva cu rezultate Geekbench, Sony Xperia XZ1 pare să ţintească nivelul de performanţă al rivalului Galaxy S8, însă păstrând iden...
ATAC LA IERUSALIM! Un palestinian înarmat a urcat ... Atac mortal în Orașul Sfânt! O tânără britanică a murit, vineri, înjunghiată într-un tren aglomerat din apropierea Ierusalimului Vechi. Turista a fo...
Tensiuni în creștere: Coreea de Nord a încercat să... Armata nord-coreeană a încercat duminică dimineață să lanseze o rachetă dintr-un poligon situat pe coasta de est a țării, potrivit Mediafax. Testul ...
Credit pe 10, 20 sau 30 de ani? Prima Casă sau cre... Prima Casă, un apartament mai mare, o casă la curte, o maşina mai bună...cu toții ajungem mai devreme sau mai târziu la momentul în care ne gândim sa...
Nigerianul cu 86 de soții a murit la 93 de ani Bărbatul din Nigeria care devenit celebru în întreaga lume pentru faptul că a fost obligat de un tribunal...
Sevil Shhaideh, iritată de întrebările despre OUG:... Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat sâmbătă, la Parlament, referitor la ordonanţa de urgenţă privind ...
Florin Călinescu: „La noi? … Mi-a scris o prietena... (Last Updated On: November 15, 2017)Florin Călinescu a făcut o analiză la Naționala României unde nimeni nu plătește dacă se ratează o calificare. Se...
loading...