TURUL CICLIST AL BIHORULUI. Italianul Malucelli s-a impus în prima etapă

loading...

Trei căţărări, două sprinturi şi un prim câştigător în cea de-a doua ediţie a Turului Ciclist al Bihorului. Fără să-l aibă ca şi adversar pe Egan Bernal, învingătorul de anul trecut, italianul Matteo Malucelli, de la Androni-Sidermec-Bottecchia, s-a impus în prima etapă a competiţiei care a reunit la start 146 de concurenţi.

Etapa inaugurală, disputată pe 180 de kilometri, cu startul în centrul municipiului Oradea, cu trecere prin Băile Felix şi sosire tot la Oradea, s-a încheiat cu un sprint masiv, în care învingătorul, Malucelli, a fost înregistrat în 4h26min.52sec. Pe locurile următoare s-au situat grecul Haralambos Kastratas şi rusul Ivan Balikin.

Asta deşi cursa a fost dominată până aproape de finish de un alt italian, Mattia Bais. În ciuda evadării acestuia pe ultimii kilometri, plutonul l-a prins din urmă şi a trebuit să se mulţumească în final doar cu tricoul roşu, acordat celui mai bun sprinter.

Malucelli a încheiat prima zi nu doar în tricoul galben ci şi în cel alb, ca lider în clasamentul general pe puncte.

„Am venit aici pregătiţi să câştigăm şi am lucrat toată ziua în echipă pentru a ne asigura acest succes pe care eu nu aveam voie să-l ratez”, a declarat Matteo Malucelli, de la echipa Androni Sidermec Bottechia.

Tricoul verde pentru cel mai căţărător a fost adjudecat de cehul Martini Boubal. În această luptă a primei etape, ce a măsurat 180 de kilometri, a fost angrenat şi ciclistul echipei Steaua, Daniel Crista, situat la general pe locul 16.

„Am venit pe doi şi pe trei la căţărare şi pe doi la fiecare sprint. Au fost două sprinturi şi am venit al doilea la fiecare sprint şi aici, la finiş, am reuşit doar locul 16. Voiam să fac un rezultat mai bun, dar nu am mai avut forţa”, spune sportivul “roş-albastru”.

Ultimul tricou, cel portocaliu, a fost câştigat de Giovanni Guglielmi. Locul 7 la general i-a adus acestuia, până acum, titlul de cel mai bun tânăr ciclist al turului.

Redactor: Nicolae Mihalcea
Editor web: Adrian Laboş
Imagini: Digisport

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Mihai Stoichiță, numit director tehnic al FRF Antrenorul Mihai Stoichiță a fost numit director tehnic al Federației Române de Fotbal, ocazie cu care s-a arătat sigur că va colabora bine cu selecți...
Papa Francisc cere credincioșilor să se roage pent... Papa Francisc le-a cerut duminică  credincioșilor de la balconul Bazilicii Sfântul Petru să se roage pentru victimele din atacul terorist de la Londr...
Peste 3.000 de timișoreni protestează împotriva mo... Peste 3.000 de timișoreni cer în stradă demisia conducerii PSD. Oamenii revoltați strigă ”PSD ciuma roșie” și ”Demisia”. Manifestanții s-au strâns în...
Undă verde pentru defrișări: Amenzi micșorate pent... Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care scade amenzile pentru tăierea ilegală a pădurilor, potrivit Digi 24. Prin decretul semnat cei car...
Eclipsa de lună pe 7 august. Uite ce nu trebuie să... Până pe data de 7 august, când ar urma să se producă eclipsa de lună, oamenii vor trece prin schimbări de comportament. Mai precis, este vizată perio...
Florin Piersic Jr. a ieșit de pe scenă în timpul u... Florin Piersic Jr. a părăsit scena Teatrului Godot în timpul unui spectacol, după ce unei persoane din primul rând i-a sunat telefonul și acesta nu s...
Cele 3 lucruri pe care absolut toți milionarii car... Nimeni nu se îmbogățește peste noapte și nimeni nu rămâne în top fără riscuri și fără sacrificii. Există în SUA o listă a celor 6 meserii prin ...
LPS Satu Mare contra Hagi în semifinalele U19 Duminică la Ovidiu, de la ora 12:00 LPS Satu Mare a pornit vineri la drum cu gândul de a obţine un rezultat pozitiv în meciul cu FC Viitorul. Dumi...
Câți bani produc studiourile de videochat: profitu... Studiourile de videochat funcționează la limita legalității, iar profiturile pe care acestea le produc sunt cu adevărat fabuloase. Compania LTV Networ...
Divizia locală 13 februarie 2017. Băile Felix, cap... Divizia locală 13 februarie 2017. Băile Felix, capitala artelor marțiale Sursa
loading...