Un fost fotbalist al Gloriei și-a folosit toți banii pentru a construi o mănăstire

loading...

Un fost golgheter al Gloriei Bistriţa a costruit în urmă cu 18 ani o mănăstire pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru cariera din fotbal. Acesta povesteşte că a rămas fără bani de cheltuieli când a finalizat ”Casa Domnului”, dar spune că nu este bucurie mai mare pentru el decât cea trăită când vizitează mănăstirea.

Învierea Domnului este trăită într-un mod special în casa lui Ilie Lazăr. Fostul atacant are peste 200 de partide în Liga 1 şi în 1996 era egalul lui Batistuta în jocul Gloria Bistriţa – Fiorentina (1-1), unde superstarul Argentinei şi Lazăr au marcat. Se fac 18 ani de când fostul golgheter de la CFR, ”U” Cluj, Gloria sau Gyor a decis să ctitorească o mănăstire.

„Este o mulţumire pentru tot ce am realizat. Am vrut să-i mulţumesc lui Dumnezeu că din nimic am realizat ce am realizat. Eu nu speram să joc în Liga a 4-a şi am ajuns şi în naţionala României, am trei selecţii şi un gol. Eu, un ţăran din zona Băişoara… Printr-o minune am reuşit să răzbat”, spune Ilie Lazăr, care povesteşte pentru Prosport că a ajuns profesionist la 23 de ani, dintr-o întâmplare fericită.

„Lucram la 16 februarie, am prins ultima Daciadă şi am jucat acolo. M-a întrebat antrenorul dacă nu vreau să câştig bani din fotbal. I-am spus ce să mai câştig eu la 23 de ani, aveam doi copii. O zi întreagă a stat la şeful de la Regionala CFR ca să mă ia la CFR Cluj. Şi m-a luat, am mers în B şi am fost golgheter. Am făcut o serie de acte de binefacere, dar nu eram împăcat. Am trecut odată prin Cristorel, la sora mea şi mi-a venit în minte să-i mulţumesc lui Dumnezeu şi să ridic o mănăstire. Jucam în Ungaria atunci. Singura mea dorinţă a fost să ne numească Ilie şi Lazăr şi Înaltul Bartolomeu Anania s-a opus pentru că nu era conform canoanelor. Am reuşit să-l conving pentru că i-am spus că nu mă pot despărţi de niciunul din cei doi sfinţi şi în 3 iulie, 2000, Sinodul a aprobat”, povesteşte fostul atacant momentul când a decis să ctitorească Mănăstirea Sfinţilor Ilie şi Lazăr.

Juca la Eto Gyor când a decis să ctitorească mănăstirea, iar apoi s-a întors în ţară, la ”U” Cluj. Aici s-a lovit de problemele financiare inerente din fotbalul românesc. Nu a renunţat însă la visul său. A decis să-şi cedeze şi ultimul ban pentru a ridica mănăstirea, dar spune că nu a regretat niciun moment acest lucru. „Simt că acolo e o parte din sufletul meu. Am muncit mult, până la un punct când n-am mai avut bani. Am ajuns la ”U” Cluj, ăştia nu mi-au dat bani. N-am mai avut niciun ban, nici să plătesc cheltuielile, după ce am declanşat construirea mănăstirii”, spune, cu sinceritate, Ilie Lazăr, care se îmbogăţeşte spiritual însă de fiecare dată când merge la mănăstirea situată în satul Cristorel, la o oră de mers cu maşina din Cluj Napoca.

Citește mai mult aici.

gloria2gloria

ObservatorBN

Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD la emiterea cardului !
DETALII AICI


Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Televiziuni somate de CNA pentru erori de folosire... Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să acorde somaţii publice televiziunilor Antena 1, Naţional TV, Antena ...
Becali: Dacă nu era Băsescu, Steaua era retrograda... Gigi Becali i-a cerut iertare lui Traian Băsescu și a promis că de acum înainte va fi numai pace între ei. Asta după ce fostul președinte s-a pronunț...
Germania taie fondurile publice pentru partidul de... Germania a decretat joi încetarea finanţării publice pentru partidele politice cele mai extremiste, printre care figurează şi Partidul Naţional-Democr...
Cererea mondială de petrol va crește și după 2035... Cererea mondială de petrol va continua să crească până la mijlocul anilor 2040 ca urmare a avansului consumului de produse din plastic, chiar dacă flo...
ATENTAT în ajun de Paște: Cel puțin 16 morți după ... Cel puţin 16 oameni şi-au pierdut viaţa într-un atentat cu maşină-capcană comis sâmbătă la periferia oraşului Alep de un kamikaze în apropierea unui ...
Direcția Antifraudă, în pragul desființării National:Dezvaluirile „National” cu privire la „dizolvarea” Directiei Antifrauda in cursul acestui an se confirma pe zi ce trece. Astfel ca, dupa ce d...
Tatăl celebrului baschetbalist din NBA căruia i-a ... O nouă demostraţie de forţă a preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Tatăl unui celebru baschetbalist a fost arestat în Turcia. Enes Kanter a fo...
Manageri din sectorul financiar se numără printre ... Preşedintele ales al Franţei, Emmanuel Macron, a reuşit să-şi finanţeze platforma politică cu care a câştigat alegerile graţie unui dispozitiv foarte ...
Cât lucrează un român pe săptămână comparativ cu a... Un român lucrează în medie 39,8 ore pe săptămână, cu aproape trei ore mai mult decât media europeană, potrivit unui studiu realizat de Eurostat. Monit...
Accident grav pe DN1: 2 morți și 8 răniți Un accident rutier în care a fost implicat un microbuz care transporta persoane, un autocamion și un automobil s-a produs, în urmă ...
loading...