Vicecancelarul german speră că Trump nu-şi va putea pune în practică unele intenţii

loading...

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel i-a cerut luni Europei să aibă încredere în forţele proprii, după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a estimat că şi alte ţări vor urma exemplul Marii Britanii şi vor părăsi Uniunea Europeană, oficialul german, care este şi ministru al economiei, luând totodată apărarea companiilor germane ameninţate de Trump în acelaşi interviu cu instituirea unor taxe vamale, consemnează agenţia EFE. ‘Trebui să avem suficientă încredere în noi înşine, să nu adoptăm o atitudine supusă. Trebuie să ne apărăm poziţia cu încredere, nu doar germanii, ci toţi europenii. Nu îi suntem inferiori, noi avem cu ce contribui’, a declarat Sigmar Gabriel publicaţiei Bild, referindu-se la interviul pe care Trump l-a acordat acesteia şi cotidianului britanic Times.

Totuşi, oficialul german a adăugat că nu trebuie subestimate opiniile exprimate de Donald Trump în acel interviu, mai ales cele care privesc UE şi NATO, Sigmar Gabriel insistând că Europa are nevoie de mai multă încredere în ea însăşi şi că ea trebuie să-şi apere interesele, în special în etapa actuală când este ‘destul de slăbită’. Pe de altă parte, el a criticat intenţia lui Trump de a introduce o taxă vamală de 35% asupra importurilor de autoturisme germane pe motivul că în SUA ar fi prea multe maşini germane, iar în Germania prea puţine americane. Sigmar Gabriel i-a sugerat viitorului lider de la Casa Albă să ia măsuri pentru ca industria auto americană să realizeze maşini de mai bună calitate.

Totuşi, Sigmar Gabriel şi-a exprimat speranţa că Trump se va lovi de opoziţia Congresului şi nu va putea să-şi pună în practică multe dintre intenţiile sale. În interviul acordat publicaţiilor Times şi Bild, Donald Trump a estimat că Brexitul va fi un succes şi a anunţat că doreşte încheierea rapidă a unui acord comercial cu Marea Britanie. În opinia sa, şi alte ţări vor părăsi UE din cauza crizei migraţiei şi în această privinţă Trump a criticat-o pe Angela Merkel pentru că a comis “o eroare catastrofică” prin deschiderea graniţelor Germaniei unui număr foarte mare de imigranţi ilegali, conform Agerpres. “Cred cu adevărat că dacă ele (ţările UE) nu ar fi fost obligate să preia toţi refugiaţii, cu toate problemele care decurg, nu ar fi fost Brexit. Popoarele, oamenii îşi doresc propria lor identitate şi Regatul Unit şi-a dorit propria sa identitate”, a explicat el decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană.

Sursa

Citita de 1 ori

Citeste si...

Victorie IMPORTANTĂ pentru Tecău și Rojer: S-au ca... Perechea formată din Horia Tăcău și olandezul Jean-Julien Rojer  s-a calificat, vineri, în finala turneului ATP 500 de la Dubai, desfăşurat pe supraf...
Primăria Capitalei, AJUTOR pentru viitoarele mămic... Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei organizează în perioada 1-4 august o serie de evenimente dedicate 'Săptămânii Mondiale a Alăptării", unde...
Jurnal ora 13.00 24 septembrie Jurnal ora 13.00 24 septembrie Comisioane ZERO cu cardul PAYONEER , acum disponibil si in Romania! Si nu doar ca e GRATUIT dar mai primesti si 25 USD...
Olguţa Vasilescu: În 2018, salariile medicilor vor... Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seară, într-o emisiune televizată, că, potrivit proiectului legii sala...
Va reuși Iohannis să se reinventeze sau va reuși s... Ieri, în Capitală, a avut loc un miting anti-guvernamental neautorizat. La care, după unii, au participat 10.000 de persoane, iar după alții, 30.000. ...
Piaţa semnăturilor electronice ar putea fi dată pe... Piaţa semnăturilor electronice, în valoare de câteva zeci de milioane de euro anual, ar putea fi dată peste cap de un ordin al ministrului Comunicaţi...
Efectele pe care le au asupra copiilor mici ecrane... Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că...
Rusia ar putea livra sisteme antiaeriene S-400 Tur... Compania rusă Rostec a anunțat că Rusia se apropie de semnarea unui contract pentru livrarea unor sisteme antiaeriene de ultimă generație S-400 în Tu...
Merkel, după victoria din alegerile legislative: &... Angela Merkel și-a asigurat duminică un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei după ce alianța CDU/CSU, din partea căreia a candidat, a câștigat...
Simona Halep este RĂVĂȘITĂ: A fost REFUZATĂ de org... Simona Halep a dezvăluit că le-a cerut organizatorilor turneului de la Washington înainte de a abandona sferturile de finală din cauza căldurii insup...

Leave a Reply

loading...